
Zâmbetul este cea mai puternică formă de expresie. Conectează oameni, prin exprimarea emoțiilor, sentimentelor, și, cel mai important, prin exprimarea umanității.
Prima dată am venit în 2014, ca pacient. Și, ca mulți pacienți, am venit cu o idee destul de clară: voiam fațete dentare. Mi se părea cea mai rapidă cale de a avea un zâmbet mai frumos.
Nu mă gândeam foarte mult la partea funcțională, la mușcătură sau la poziția dinților. Vedeam doar rezultatul estetic pe care mi-l doream.
Au luat o direcție complet diferită.
Florin Cofar a fost medicul meu și, după evaluare, mi-a spus destul de clar că problema nu era estetică, ci funcțională. Aveam o problemă de mușcătură, dinții erau îngramadiți, iar dacă aș fi vrut direct fațete, problema reală ar fi rămas, chiar mai mult, procedura ar fi fost extrem de invazivă, lucru care la Dentcof se evita ferm.
Așa că planul s-a schimbat: tratament ortodontic.
Pentru cineva care venise pentru o soluție rapidă, ideea de aparat dentar timp de doi ani nu era exact ce îmi imaginasem. Dar explicațiile au fost foarte logice și am avut încredere în plan.
La început a fost, normal, o perioadă de adaptare. Dar pe parcurs am început să văd schimbările. Dinții se aliniau, mușcătura devenea mai stabilă și zâmbetul arăta tot mai bine.
Iar partea cea mai interesantă a venit la finalul tratamentului. Nu am mai avut nevoie de fațete, iar usoarele ciobituri au fost corectate cu compozit.

Exact. Și pentru mine a fost o lecție foarte clară despre cât de important este diagnosticul corect.
Prin corectarea mușcăturii și a poziției dinților, zâmbetul a devenit armonios în mod natural. Nu a mai fost nevoie de intervenții estetice suplimentare.

Da, cazul a fost publicat în 2015 în Journal of Cosmetic Dentistry.
Pentru mine a fost o surpriză, dar și un mod interesant de a vedea cum experiența mea ca pacient a devenit parte dintr-un caz medical documentat.

Cred că a fost o evoluție naturală. După experiența mea ca pacient, am rămas apropiată de echipă. Relațiile de aici sunt foarte calde, nu există o distanță rigidă între oameni.
Între timp am lucrat aproximativ cinci ani în sistemul medical, iar în 2023 a apărut oportunitatea să mă alătur echipei ca manager de clinică. Pentru mine a fost o tranziție ușoară și s-a simțit oarecum natural, mai ales că deja cunoșteam mare parte din echipa existentă.
Foarte mult.
Am trecut prin toate etapele: consultația, emoțiile de la început, tratamentul lung, controalele. Înțeleg foarte bine ce simte un pacient și ce întrebări apar pe parcurs.
Cred că asta mă ajută să privesc lucrurile și din perspectiva lor, nu doar din cea organizațională.
Este foarte apropiată. Există multă încredere și mult respect profesional, dar și o atmosferă relaxată în care oamenii chiar se bucură să lucreze împreună.
Cred că pacienții simt lucrul acesta destul de repede când intră în clinică.
Cred că spune ceva simplu: relațiile construite aici sunt pe termen lung.
Eu am venit pentru un tratament. Am plecat cu un zâmbet mai sănătos și, câțiva ani mai târziu, m-am întors ca parte din echipă.
Nu mă gândisem niciodată că povestea mea cu Dentcof va continua în felul acesta, dar mă bucur foarte mult că s-a întâmplat.



