Grefa gingivală: când este indicată și cum te recuperezi corect după intervenție?
Echipa Dentcof
April 22, 2025
Zâmbetul este cea mai puternică formă de expresie. Conectează oameni, prin exprimarea emoțiilor, sentimentelor, și, cel mai important, prin exprimarea umanității.
Dr. Scrob Deniels - Medic specialist în reabilitări orale complexe la clinica Dentcof din Timișoara - ne explică pas cu pas etapele recuperării după intervenția cu grefă gingivală.
Aceasta este o procedură stomatologică minim invazivă, cu rol important în tratarea retracțiilor gingivale, în tratamentele cu implant dentar, în restabilirea esteticii zâmbetului și prevenirea complicațiilor dentare pe termen lung. Pentru ca rezultatele să fie optime, este esențială respectarea unui protocol de îngrijire postoperatorie corect.
Indicații pentru grefa gingivală
Grefa gingivală este recomandată în următoarele situații:
Recesiune gingivală moderată sau severă
Sensibilitate crescută a rădăcinilor dentare
Risc crescut de carii radiculare
Estetică compromisă – „dinți prea lungi”
Prevenirea progresiei bolii parodontale (in funcție de indicații și doar după ce aceasta a fost stabilizata)
Stabilizarea gingiei în jurul implanturilor dentare
Exemplu: Această pacienta a suferit pierderea lateralului în urma cu multi ani. In lipsa inserării unui implant dentar, în timp au survenit pierderi atât de țestut osos cât și de țesut gingival. Tratamentul a inclus inserarea unui implant dentar, adiție osoasă iar grefa gingivală a corectat defectul de volum și a oferit o protecție suplimentară implantului.
Etapele recuperării după o grefă gingivală
Imediat după intervenție
Se evită efortul fizic pentru a preveni creșterea tensiunii arteriale și sângerările.
La nevoie, se poate aplica gheață local (în funcție de amploarea intervenției).
Durerea postoperatorie este, în general, moderată și poate fi ținută sub control cu antiinflamatoare prescrise de medic.
Se recomandă o alimentație moale, la temperatură moderată (nu fierbinte sau foarte rece), cu evitarea lactatelor.
Fumatul este strict interzis în această etapă.
Primele 3 zile
Posibile reacții normale:
Ușoară umflare locală
Disconfort sau sensibilitate
Sângerări minore
Dacă apar: dureri severe, sângerări abundente sau secreții neobișnuite, contactează imediat medicul.
Se administrează:
Antibiotice și antiinflamatoare conform prescripției
Apă de gură cu clorhexidină 0.12%, începând din prima zi (fără periaj în zona operată)
Periajul se reia din a doua zi, dar se evită zona grefată pentru a nu afecta suturile.
Săptămânile 1–2
Are loc vindecarea inițială
Dispare edemul (umflătura)
Suturile se îndepărtează după aproximativ 14 zile
Igiena orală trebuie menținută riguros, dar cu periuțe moi, se poate peria, dar foarte ușor chiar și zona operata
Se continuă clătirile cu apă de gură antiseptică
Lunile 1–2
Se finalizează vindecarea țesuturilor moi
Zona capătă un aspect sănătos, roz-corai
Se poate observa rezultatul estetic final într-o proporție mare
Se revine la periajul normal, inclusiv în zona operată, cu o periuță de duritate medie
Complicații posibile (rare)
Deși rare, unele complicații pot apărea:
Infecții sau inflamații persistente
Vindecare întârziată
Retragerea grefei din cauza fumatului, igienei precare sau nerespectării recomandărilor
În unele cazuri izolate, poate fi necesară reintervenția, cu un protocol de recuperare mult mai strict.
Sfaturi pentru o recuperare optimă
Respectă cu strictețe toate indicațiile medicului:
Administrarea corectă a medicamentelor
Alimentație moale, fără lactate sau alimente fierbinți
Evitarea fumatului și a alcoolului
Igienă orală riguroasă, dar delicată
Clătiri cu soluții antiseptice (clorhexidină 0.12%)
Evitarea atingerii sau iritării zonei operate
Controalele medicale sunt esențiale:
Ziua 1 – verificare postoperatorie
Ziua 7 – evaluare intermediară
Ziua 14 – îndepărtarea firelor și evaluarea vindecării
Contactează medicul dacă observi:
Sângerări abundente
Dureri severe care nu cedează la medicamente
Secreții urât mirositoare sau purulente ⚠️ Atenție: nu confunda fibrina (peliculă galbenă normală în vindecare) cu puroiul!
Concluzie
O grefă gingivală, realizată la timp și corect îngrijită postoperator, aduce beneficii semnificative – atât estetice, cât și funcționale. Țesutul gingival nou format protejează dinții naturali, implanturile sau grefele osoase, oferind stabilitate și un zâmbet sănătos pe termen lung.
Ai întrebări sau te pregătești pentru o astfel de procedură? Nu ezita să ne contactezi!